Biroul de Informare şi Relaţii Publice

Competenţă

Biroul de informare și relații publice este organizat și funcționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, activitatea sa este reglementată de dispozițiile art. 128 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și art. 75 și următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022.
Biroul de informare și relații publice asigură legăturile instanței cu publicul și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenței activității judiciare, în condițiile legii şi asigură activitatea de soluționare în termen a petițiilor, în condițiile legii.
În cadrul biroului de informare și relații publice îşi desfăşoară activitatea un grefier desemnat de președintele instanței.
Programul zilnic al biroului coincide cu programul de lucru al instanței.
În situații excepționale, purtătorul de cuvânt va oferi informații și în afara orelor de program.

Conducătorul biroului de informare și relații publice are următoarele atribuții:

  • conduce și coordonează activitatea biroului;
  • analizează cererile de furnizare a informațiilor publice, dispune cu privire la caracterul acestora – comunicate din oficiu, furnizabile la cerere sau exceptate de la liberul acces – și ia măsuri pentru rezolvarea solicitărilor, potrivit legii, și pentru transmiterea răspunsurilor către solicitanți, în termenul legal;
  • asigură îndeplinirea obligației legale de furnizare din oficiu a informațiilor prevăzute de lege, prin afișare în locuri vizibile la sediul instanței a înscrisurilor care să cuprindă aceste informații și prin publicarea lor pe pagina de internet a instanței;
  • analizează petițiile înregistrate și dispune cu privire la modul de soluționare, de redactare a răspunsului, conexare sau clasare, sub coordonarea președintelui instanței;
    repartizează petițiile compartimentelor de specialitate, în funcție de activitatea acestora, și asigură soluționarea lor și trimiterea răspunsului în termenul legal;
  • identifică știrile difuzate de mass-media locală și națională, care au un impact negativ asupra activității și imaginii instanței sau judecătorilor ce funcționează în cadrul acesteia, verifică veridicitatea informațiilor și asigură informarea corectă a opiniei publice, exprimând poziția instanței față de problemele semnalate;
  • redactează declarații de presă și poate participa la interviuri, furnizând informațiile de interes public, în scopul unei informări corecte și complete;
  • sprijină judecătorii în exercitarea dreptului la replică.

Furnizarea de informații privind activitatea judiciară poate fi restrânsă, în condițiile legii, atunci când aceasta se face în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale sau când interesele minorilor ori protecția vieții private a părților în proces o impun. Dreptul la liberul acces la informații poate fi restrâns și atunci când, în împrejurări speciale, instanța apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Componenţă

  • Judecător Tudor Ionela
  • Grefier Bulacu Andrada-Maria

Date de contact

  • Camera: P83, situată la parter
  • Telefon: (+40) 372 125 349, interior 207; (+40) 730 999 714
  • E-mail: relatiicab@just.ro
  • Program: de luni până vineri, între orele 08:00-16:00
Skip to content